Ministerul Sănătății recomandă bucureștenilor să NU utilizeze apa din rețeaua publică, pentru băut sau pentru prepararea hranei

Publicat: 31/01/2019, 11:12

Distribuitorul de apă potabilă pentru București a utilizat pentru tratarea apei o cantitate mare de clor, necesară în condițiile în care pe 29 ianuarie 2019 s-a produs o poluare cu amoniu pe râul Argeș, în urma topirii masive de zăpadă, anunță Ministerul Sănătății.

Ca urmare a acestui fapt, miercuri, 30 ianuarie 2019, au fost primite la Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București (DSPMB) mai multe sesizări privind calitatea apei potabile de la locuitorii din sectoarele 5 și 6 din Capitală.

„În urma sesizărilor, personalul de specialitate DSPMB a recoltat mai multe probe din rețeaua de apă potabilă în cele două sectoare. Rezultatele preliminare ale probelor de laborator au relevat faptul că, în toate cele 5 puncte de recoltare, valorile determinate pentru clorul liber rezidual și clorul total nu corespund limitelor stabilite de legislația în vigoare”, arată Ministerul Sănătății, într-un comunicat de presă remis miercuri seară MEDIAFAX.

Potrivit specialiștilor INSP în domeniul apei potabile, rezultatele parțiale nu reprezintă un motiv de îngrijorare a populației privind posibilele efecte ale consumului de apă din rețeaua publică de distribuție.

„Conform ghidurilor Organizației Mondiale a Sănătății, a fost dovedit faptul că în cazul consumului de apă hiperclorinata, măsură aplicată în acest moment de operatorul de apă, nu există riscul de apariție a unor efecte acute sau cronice asupra sănătății. Aceeași sursă informează că valoarea crescută cu peste 0,5 mg la litru a clorului determina doar apariția disconfortului organoleptic, adică percepere gust modificat și miros și nu există alte efecte pe termen lung”, mai arată Ministerul Sănătății.

Cu toate acestea, până la obținerea rezultatelor finale ale probelor prelevate, specialiștii recomandă locuitorilor Capitalei că apă din rețeaua publică să nu fie folosită pentru băut, prepararea hranei sau în igienă personală. Aceștia recomandă utilizarea apei îmbuteliate, apă potabilă din surse (foraje) autorizate sanitar sau fântâni publice la care este afișată înscrierea ,,apă este bună de băut”.

„De asemenea, menționăm că DSPMB analizează zilnic probe de apă din rețeaua publică sau de la stațiile de tratare pentru parametrii microbiologici, dezinfectantul rezidual (clor rezidual liber) și clorul total. Din cele 10 probe de apă prelevate în dată de 30 ianuarie 2019 din punctele fixe de recoltă din sectorul 3 București, 9 dintre ele au fost conforme pentru clorul rezidual liber, iar una dintre ele a prezentat clor rezidual sub limita de detecție. Parametrii microbiologici sunt în lucru, rezultatele fiind finalizate în 48 de ore de la recoltare”, potrivit sursei citate.

ApaNovainformează că rezultatele analizelor efectuate reconfirmă și atestă potabilitatea apei distribuită de companie consumatorilor. Distribuitorul deapămai menționează că a crescut concentrația de clor din cauza topirii zăpezii și a gheții, însă valorile sunt în limitele normale.

„ApaNovaBucurești a suplimentat, începând cu seara zilei de 30.01.2019, numărul și frecvența analizelor privind indicatorii de calitate a apei potabile în sectoarele 5 și 6. Astfel, rezultatele analizelor efectuate în ultimele ore reconfirmă și atestă calitatea și potabilitatea apei produsă și distribuită de către companiaApaNovaconsumatorilor din municipiul București. Expertiza operatorului a permis punerea în aplicare a soluțiilor tehnice necesare pentru gestionarea în condiții de siguranță a furnizării serviciului deapăpotabilă”, informază AnaNova, într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, conform legislației în vigoare, concentrația clorului rezidual liber înapapotabilă din rețeaua de distribuție trebuie să se încadreze între 0,10 – 0,50 mg /litru.

„Ceea ce înseamnă ca înapapotabilă, trebuie să se regăsească clor între aceste valori. Prezența clorului înapapotabilă este deci o necesitate și o garanție căapaeste conformă din punct de vedere microbiologic. În plus, o certitudine pentru consum în siguranță a acesteia. În alte state, spre exemplu, normele impun concentrații mult mai mari de clor tocmai pentru a certifica aceasta siguranță (de exemplu, SUA). În mod uzual, operatorii deapămențin un nivel al dezinfectantului (clor rezidual în formă liberă) la valori de până la 0.50 mg. Conform recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătății, clorul, care este prezent înapapotabilă, se poate încadra în limitele între 0,20 mg/l și până la 1 mg/l, utilizarea clorului fiind cea mai sigură și frecventă metodă pentru tratarea apei (eliminarea de viruși și bacterii)”, mai aratăApaNova.

Rezultatele monitorizării calității apei în București în acest moment arată, potrivit companiei, că concentrația de clor rezidual în formă liberă nu a depășit valoarea de 0.40 mg/l și nu a fost mai mici de 0,10 mg/l.

„Ca urmare a topirii bruște a depunerilor de gheață și zăpadă, a crescut concentrația de amoniu din râul Argeș, acesta fiind una dintre cele doua surseapabrută folosită de cătreApaNovaîn procesul de producție a apei potabile pentru capitală. Administrația Națională Apele Române nu a făcut nicio informare cu privire la o poluare cu amoniu pe râul Argeș. Din preocuparea continuă a producătorului și operatorului deapăpotabilă pentru municipiului București pentru calitatea serviciilor oferite, acesta a acționat conform Bunei Practici Industriale pentru situații specifice, prin creșterea dozei de clor în procesul de tratare în limita necesară, fără a depăși limita maximă admisă. Efectul creșterii dozei de clor a condus laapariția disconfortului organoleptic (gust și miros) în câteva puncte din sectoarele 5 și 6″, mai spuneApaNova.

Foarte mulți bucureșteni s-au plâns în ultimele zile de mirosul dubios al apei de la robinete.

„În Militari, apa de la robinetputeeeea clor, sulf și alte minuni!!!!!” scria Ana-Maria Popescu, care deschide seria mesajelor către pagina de Facebook a companiei Apa Nova București. „Mie mi se pare ca are gust și miros desoda, nu de clor… Și chiar persistă mirosul, indiferent cât de parfumat de săpunul!” completează Mihai Andrei.

Situația din cartierul Militari a fost sesizată de mai multă lume:”Faceți ceva cu apa potabila în Militari! Miroase de îți vinesă vomiti!” scrie Carmen Alexandru. „Nici la câininu pot da apă,” adaugă Contesa Von Vișescu, „Apa Nova, lăsați-l pe Dorel să plece acasă, pe bune! Sigur a adormit cu mâna pe sticla de clor😡.”

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
Cum arată buletinul de vot la primul tur de la alegerile prezidențiale 2024
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Se transferă minim 2.300 de lei pe cardurile românilor. Decizie la Guvern. Plăți finale pe...
Medicament retras de urgență din farmacii. Poate provoca efecte secundare grave
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Oamenii de știință au dezvăluit coroana unei găuri negre pentru prima dată